More

    Vâlcea nu are milă de adversari! O nouă victorie într-un meci oficial. Următorii!!

    Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a întâlnit miercuri, 12 august 2026, în deplasare, formația Club Sportiv Municipal Târgu. Partida a contat pentru turul al treilea al Cupei României la fotbal, sezonul competițional 2026/2027. Calificarea s-a decis într-o singură manșă, pe stadionul din Târgu Jiu. La capătul a 120 de minute, tabela indica egalitate, scor 0-0. S-a ajuns la executarea loviturilor de departajare, unde vâlcenii au fost cei care au avut sânge rece. Au punctat prin Alexandru Dandea, Vladimir Georgescu, Daniel Buțișteanu și Alexandru Mitulețu și s-au impus cu scorul de 4-3 în fața grupării gorjene. SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în play-off-ul Cupei României.

    Aceasta este a doua victorie consecutivă într-un meci oficial, după ce, în etapa a doua din Liga a II-a, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 2-1 în Ghencea, contra Stelei.

    Sâmbătă, 15 august 2026, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în etapa a treia din Liga a II-a, va veni liderul CSM Slatina. Haideți la fotbal!

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img