Profitând de pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale, fotbaliștii de la Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea au trecut Dunărea pentru a disputa, în Bulgaria, un meci amical cu echipa Ludogorets Razgrad. Deși au întâlnit un adversar foarte puternic, vâlcenii antrenați de Constantin Schumacher nu s-au făcut de râs. De altfel, în minutul 20, scorul era egal (0-0). Profitând de experiența superioară, bulgarii au punctat în minutele 24, 42 și 85, impunându-se cu scorul de 3-0.
Primul 11 al SCM-ului (4–2–3–1) a fost compus din: Frățilă – Georgescu, Gîsă, Sălcianu, Gogor – Purice, Trașcu – Nistor, Ivan, Danciu – Huiban. Pe parcursul partidei, antrenorul Constantin Schumacher a rulat întregul lot avut la dispoziție.
„Încheiem amicalul cu o înfrângere, dar și cu o experiență frumoasă și un test util în fața unei echipe de top, care a practicat un fotbal de calitate. Le mulțumim gazdelor pentru primire și pentru oportunitatea de a disputa acest meci. Le dorim mult succes în proiectul lor și îndeplinirea obiectivelor din acest sezon!”, au anunțat, optimiști, reprezentanții Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, la finalul partidei din Bulgaria.




