Deputatul vâlcean Eugen Neață (PSD) a ieșit demult din zona lozincilor, a contrelor politice, a vinovăției aruncate dintr-o curte în alta și aplică sistematic tot „instrumentarul” pe care îl deține prin prisma funcției pentru a ajuta la rezolvarea celui mai important dosar politico-administrativ al județului. Este vorba despre legarea municipiului Râmnicu Vâlcea de autostrada Pitești – Sibiu. Toate demersurile făcute în acest sens sunt prezentate în detaliu pe pagina de Facebook a deputatului vâlcean. Astăzi, o prezentăm și noi pe cea mai recentă. Neață a trimis două scrisori cu întrebări și explicații către Ministerul Transporturilor și CNAIR. Pentru că textul este același, publicăm doar documentul trimis ministerului, dar și comentariul deputatului pe baza acestui demers.
Ne conectăm sau nu la drumuri expres și autostrăzi?
Am continuat documentarea referitoare la șansele vâlcenilor de a circula pe drumurile expres și pe autostrăzile care se construiesc în jur. A fost și pentru mine o surpriză neplăcută să descopăr că nu există o istorie oficială a dorinței noastre de a fi legați la căile moderne de comunicații, care se dezvoltă în jurul acestui județ. Mai mult, se povestește – prin târg, cum se spune – că, undeva prin anul 2001, s-ar fi sărbătorit la nivel înalt excluderea municipiului Râmnicu Vâlcea de pe traseul autostrăzii Sibiu-Pitești, pentru punerea în siguranță a vestigiilor istorice și a tradițiilor de pe aici.
Nu cred această poveste, dar, dacă ea s-a petrecut cu adevărat, cineva ar trebui să-și ocupe locul de ocară în istoria acestui județ. Cu nume, prenume, funcție, orientare politică și alte victorii de același fel. Cert este că nu există urme istorice ale unei acțiuni județene concertate și susținute pentru realizarea unei conexiuni nici cu drumul expres Craiova-Pitești, nici cu autostrada Sibiu-Pitești, iar lucrurile nu pot fi rezolvate peste noapte, acum. Nu este nevoie de o potecă oarecare, ci de un drum serios, adecvat scopului propus și aliniat la standardele secolului în care trăim.
Am întrebat oficial, în calitate de deputat în Parlamentul României, ce se întâmplă și ce-i de făcut. Întrebările mele au ajuns deja la Ministerul transporturilor și la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Obiectivul întrebărilor puse este demararea procedurilor pentru construirea unui drum de mare viteză și nimic altceva.
Îngrijorările exprimate în scrisoare se referă la pericolul încetinirii creșterii economice a județului și la scăderea investițiilor, la izolarea zonelor turistice, la reducerea timpilor de transport marfă și persoane către zone îndepărtate, la menținerea nesiguranțelor rutiere de acum și la izolarea regiunii noastre de rețeaua europeană de transport. Cele șase întrebări adresate Ministerului transporturilor și Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pot fi văzute în imaginile alăturate.
Șase întrebări menite să pună în mișcare mecanisme guvernamentale și politice naționale în favoarea intereselor pe care le au vâlcenii în totalitatea lor. Șase întrebări care ar putea coagula interesul politic și administrativ vâlcean, ca nimic altceva. Nu putem fi indiferenți, în continuare, la acest important subiect, rămas cumva la coada listelor locale și regionale cu priorități.
Deputat, Eugen Neață!





