Deși n-are nici un an întreg în Parlamentul României, senatorul Andra Bică (PSD) și-a definit liniile esențiale ale activității. Una dintre ele o constituie reglementarea legislației care combate violența domestică. Bică provine din învățământ, a condus unități școlare până la gradul de inspector școlar general, așa că a acumulat o vastă experiență în domeniu. Știe că principala „armă” contra violenței domestice este educația, dar își dă seama că și legislația trebuie armonizată în acest sens. Recent, a postat pe Facebook un text prin care anunță lucruri interesante din Parlament. Îl redăm în integralitate.
„În data de 16 septembrie 2025, a avut loc prima ședință a Comisiei speciale comune «România fără violență domestică», structură parlamentară creată pentru a consolida legislația privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice. În calitate de membru al acestei Comisii, am participat la lucrările prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare, document care stabilește cadrul necesar desfășurării activității Comisiei. Pentru o comunicare transparentă și deschisă cu societatea civilă, experți, autorități și cetățeni, Comisia a pus deja la dispoziție: adresa oficială de e-mail: romaniafaraviolenta@cdep.ro, destinată propunerilor și sugestiilor de colaborare; pagina oficială de Facebook «România fără violență», care va oferi informații actualizate despre activitatea Comisiei și va facilita dialogul direct cu cetățenii; transmiterea online a ședințelor, pentru ca dezbaterile să fie accesibile publicului. Cred cu tărie că violența domestică nu poate fi tolerată într-o societate modernă și europeană. Îmi doresc ca, prin activitatea acestei Comisii, să contribuim la construirea unui cadru legislativ solid, care să ofere protecție reală victimelor și să promoveze respectul, siguranța și demnitatea fiecărei persoane”.



