More

    Parlamentarii AUR Vâlcea încep opoziția. Vezi ce au declarat la început de mandat

    Pentru tabăra suveranistă de la Vâlcea viitorul sună bine. Sau, cum ar spune internauții pe Facebook, semne bune anul are (nu anulare). Formula folosită de colegii de la Ziarul de Vâlcea (publicație care a susținut pe față cauza suveranistă), cum că AUR a devenit în județ egalul PSD pare forțată, dar în cifre reale, parlamentare, cam acesta este adevărul. Cea mai mare forță politică a județului, nominalizând aici PSD, are două mandate de deputat și unul de senator, la egalitate cu AUR, care a devenit al doilea partid din Vâlcea și principala forță de opoziție. Dacă nu chiar singura. Desigur, diferența se face la locale, unde PSD-ul stă zdrobitor de bine față de toți ceilalți, dar social-democrații vâlceni au simțit reculul valului venit de la București și împrăștiat în toată țara. Pe acest val s-a cocoțat dibaci echipa condusă de Nicolae Mîndrescu, secondat de Antonio Popescu (ambii, deputați). Iar de la centru le-a venit în ajutor, pe post de „forțe speciale” Dumitru Spau (noul senator de Vâlcea).

    „De la locale tot spun chestia asta și îmi doresc s-o repet pentru că nu e doar o lozincă. Eu nu fac politică pentru mine, eu m-am realizat social și profesional. Eu vreau să ajut la realizarea unei Românii respectate și prospere. Suntem soldații acestei cauze și îl urmăm pe George Simion în această grea bătălie. Vedeți ce s-a desfășurat împotriva noastră. Acesta este semnul că facem bine ceea ce facem, că suntem în prima linie a cauzei naționale și vom continua. Odată cu așezarea într-un fel sau altul a lucrurilor vom lua sistematic problemele județului Vâlcea și vom încerca să ne luptăm pentru ele în Parlament”, a spus Nicolae Mîndrescu.

    Probabil că pe 1 decembrie a fost cea mai mare victorie a unui partid suveranist în Vâlcea, de după 1990. Nu cred că vreodată un partid din afara sistemului a obținut de unul singur atâtea mandate de parlamentari. N-avem cuvinte să le mulțumim vâlcenilor. De altfel, nici nu cred că trebuie să le mulțumim prin cuvinte, ci prin fapte. Timpul promisiunilor a trecut”, a declarat Antonio Popescu.

    Voi fi foarte scurt pentru că vreau să demontez niște bârfe politice venite din afara AUR. Activitatea mea parlamentară se va axa pe Vâlcea. Voi face cabinet parlamentar în circumscripția în care mi-am câștigat mandatul cu ajutorul unei echipe frumoase. Avem multe de făcut, avem de luat instituțiile pas cu pas să vedem ce probleme au, dar, mai ales, primăriile. Vom avea întâlniri cu gospodarii și managerii localităților din Vâlcea și vom face amendamente la buget. Deci, nu se pune problema să plec nicăieri, am venit să facem treabă”, a afirmat Dumitru Spau.

    În ce măsură declarațiile parlamentarilor suveraniști de Vâlcea sunt doar discursuri politice sau nu, o va decide timpul. Presa va relata, iar opinia publică va analiza. Deocamdată, cifrele nu pot fi combătute, realitatea fiind una singură: AUR Vâlcea a devenit partid de ligă mare, jucător politic important.

    Crisu Popescu
    Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro
    Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img