Chinul prin care trece stațiunea Călimănești – Căciulata în privința traficului rutier pare să intre în faza finală. Deputatul AUR Vâlcea Antonio Popescu „a bombardat” cu sesizări Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), dar și cu întrebări legate de repararea centurii ocolitoare a orașului. De mai bine de trei ani, pe varianta Călimăneștiului se circulă, pe un segment de drum, pe o singură bandă. Vara, când stațiunea este arhiplină, dar și din cauza tirurilor care trec pe variantă, dar intră în oraș dinspre Râmnicu Vâlcea sau Sibiu, circulația este un coșmar.
MTI confirmă că proiectul de consolidare a Drumului Național 7CC, km 2+950 – 3+150, în orașul Călimănești, a fost aprobat prin Ordinul ministrului nr. 1332/2025, semnat la data de 13 august 2025, care stabilește indicatorii tehnico-economici ai investiției. Potrivit răspunsului transmis de ministrul Ciprian-Constantin Șerban deputatului AUR de Vâlcea, Antonio Popescu, obiectivul se află în prezent în faza premergătoare procedurilor de achiziție publică pentru proiectare și execuție, acestea fiind estimate pentru Trimestrul IV 2025.
„Termenul estimat pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor este Trimestrul IV 2025. Este prematur să ne pronunțăm asupra datei exacte de execuție. Finanțarea investiției va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Trannsporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual, proiectul urmând să beneficieze de credite bugetare și alte surse legale constituite. Obiectivul a fost inclus pe lista investițiilor prioritare, urmând ca procedurile tehnice și administrative să continue în perioada următoare, astfel încât lucrările să poată fi demarate imediat după finalizarea licitației. Vă mulțumim pentru interesul manifestat și pentru înțelegerea privind eforturile depuse pentru implementarea acestui obiectiv”, a transmis ministrul Ciprian-Constantin Șerban în încheiere.



