Ion Marian Lazăr, deputat liberal de Vâlcea, a prezentat acum, la final de octombrie, o veste foarte bună pentru economia României: țara noastră a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, devansând Olanda, fosta țară-lider. Datele prezentate sunt valabile pentru trimestrul al doilea al anului 2024. Iată ce a spus parlamentarul vâlcean despre acest subiect, unul foarte important pentru mulți români care folosesc gazele naturale ca sursă pentru încălzire, mai ales înaintea sezonului rece, care dă semne că, anul acesta, vine mai devreme:
„România este pe primul loc în producția de gaze naturale din Uniunea Europeană, în trimestrul al doilea al acestui an! Am reuşit să depăşim Olanda şi să ne consolidăm poziția de lider european în domeniu. Acest succes demonstrează angajamentul PNL pentru o Românie sigură și independentă energetic. Conform ultimelor date furnizate de Eurostat, România a beneficiat de unul dintre cele mai mici prețuri la gaz din întreaga Europă în această perioadă, un semn clar că direcția noastră este cea potrivită. Cu proiectele viitoare pe care le are PNL, inclusiv exploatarea gazelor de mare adâncime din Marea Neagră, ne pregătim să dublăm producția. Asta înseamnă prețuri și mai bune pentru consumatori și mai multe oportunități economice pentru România. Aceste eforturi întăresc poziția României pe harta energetică a Europei și contribuie la o mai bună integrare europeană în domeniul energetic, reducând în acelaşi timp şi dependenţa europeană de gazul rusesc”.




