În weekendul care a trecut, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Măldărești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 67 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Din probatoriul administrat a reieșit că, la data de 14 iunie 2025, în timp ce se afla la domiciliul său, având asupra sa o secure, bărbatul ar fi adresat amenințări cu acte de violență și cu moartea atât vecinului său, cât și persoanelor care intenționau să execute lucrări de amenajare a unui gard despărțitor între cele două proprietăți.
„La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul manifestând un comportament agresiv. Acesta a fost imobilizat și încătușat, împreună cu soția sa, care a adoptat, la rândul ei, o atitudine ostilă față de persoanele implicate. Ambele persoane au fost conduse la sediul Poliției, iar în urma administrării probatoriului și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Vâlcea. Totodată, față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2024. Reamintim că amenințarea constituie infracțiune și se pedepsește conform legii”, au anunțat polițiștii vâlceni.
FOTO: imagine din arhivă



