Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în executare, în dimineața zilei de 3 august 2026, două mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj. Cercetările au fost demarate în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, fiind documentată activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 50, respectiv 44 de ani, ambii domiciliați în comuna Păușești Otăsău.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în zilele de 3 iunie și 24 iunie 2026, cei doi ar fi desfășurat activități specifice de căutare și urmărire a vânatului pe un fond cinegetic de pe raza comunei Frâncești, fără a îndeplini condițiile prevăzute de legislația în vigoare. În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate două arme de vânătoare, 71 de capse de inițiere, aproximativ cinci kilograme de alice de diferite dimensiuni, opt proiectile unice, camere de supraveghere, precum și alte bunuri de interes pentru cauză.
Astfel, în urma probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea și al specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
„Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au anunțat polițiștii vâlceni în dimineața de marți, 4 august 2026.



