Așa cum am prezentat informații AICI, AICI și AICI, cu privire la acest caz, magistrații Tribunalului Vâlcea au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procuror și au dispus măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul doctoriței Gabriela PLOSCARU, angajată la Psihiatrie Pediatrică, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Vă reamintim că, în ziua de luni, 7 iulie 2025, ofițeri din cadrul Direcției Generală Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au desfășurat activități procedurale în această cauză penală în care, pe lângă doctorița acuzată că primea mită, mai este cercetat un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Asupra polițistului planează acuzația că ar fi săvârșit infracțiunea de dare de mită.
În context, mai este de amintit faptul că, așa cum rezultă din informații oferite de unele surse judiciare, la domiciliul medicului Gabriela PLOSCARU (în imaginea de mai jos) s-au găsit sume foarte mari de bani.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie a persoanelor cercetate!




