Polițiștii Secției nr. 9 Rurală Pietrari au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în comuna Oteșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, agresiune sexuală și tâlhărie.
În fapt, la data de 29 iulie 2026, în jurul orei 15.40, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie din comuna Costești, cu privire la faptul că fostul concubin al fiicei sale ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței, după ce ar fi forțat poarta de acces, provocând distrugeri la sistemul de închidere.
În timp ce polițiștii efectuau verificările, au fost sesizați cu privire la un nou incident produs la un local public din comuna Pietrari, unde același bărbat ar fi avut un comportament agresiv față de o angajată, pe care ar fi îmbrățișat-o și atins-o fără consimțământ, iar ulterior i-ar fi smuls din mână o bancnotă de 200 de lei, provocându-i leziuni superficiale, după care a părăsit locul cu un autoturism în care se afla în calitate de pasager.
Astfel, a fost întocmit un dosar penal, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar cercetările continuă.
Polițiștii vâlceni fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, bărbatul cercetat beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



