La data de 26 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată sexual de o persoană necunoscută, în timp ce se afla în târgul din cartierul Goranu.
Ca urmare a intervenției operative și a verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, care ar fi profitat de poziția victimei și ar fi atins-o în zona intimă.
„Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Vâlcea. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au anunțat polițiștii vâlceni.



