More

    FOTO. Tinerii din AVE au încheiat training-urile de pregătire

    Așa după cum v-am prezentat informații și imagini și cu alte ocazii prin intermediul publicației noastre, în județul Vâlcea există destui tineri, elevi, motivați, serioși și implicați activ atât în societate, cât și în activități legate de dezvoltarea lor personală. Unii dintre ei activează în Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE).

    În ultimele șase săptămâni, mai exact în perioada 16 martie – 20 aprilie 2025, membrii mai vechi ai AVE i-au informat și îndrumat, în cadrul unor întâlniri organizate sub formă de training-uri, pe elevii aspiranți la statutul de membru în AVE. Elevii interesați de a face parte din AVE au participat atât la training-urile organizate de asociație pentru cele patru departamente de Media, Presă, Juridic și Proiecte, cât și la training-ul coordonat de Nadira Petre, președinta asociației.

    „În aceste șase săptămâni, aspiranții au avut ocazia să cunoască mai bine activitatea din cadrul asociației și au putut învăța cum să aducă un ajutor prin implicarea lor. Ne bucurăm să vedem implicare din partea aspiranților și îi felicităm pentru seriozitatea de care au dat dovadă!”, a explicat Nadira Petre, președinta Asociației Vâlcene a Elevilor.

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img