More

    FOTO. Elevi din Vâlcea, scoși din bar cu Poliția!

    Polițiștii vâlceni au organizat și desfășurat, la data de 7 februarie 2025, o acțiune preventivă în zona unităților de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea. Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar, precum și descurajarea fumatului în incinta unităților de învățământ.

    La activitate au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Ordine Publică și Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea. Astfel, polițiștii au oferit îndrumări privind prevederile legale unui număr de 13 reprezentanți ai societăților comerciale situate în proximitatea unităților de învățământ. Totodată, aproximativ 20 de persoane au fost legitimate în cadrul verificărilor.

    „În urma acestor controale, nouă elevi au fost depistați în timp ce absentau de la cursuri. Conducerile unităților de învățământ au fost informate cu privire la prevederile legale referitoare la prevenirea absenteismului și a abandonului școlar, precum și la interdicția fumatului în incinta școlilor. De asemenea, polițiștii au aplicat o sancțiune contravenșională conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea va continua desfășurarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, cu scopul de a asigura un climat educațional sigur și disciplinat pentru toți elevii”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img