Început de săptămână trist pentru viața monahală și pentru credincioșii ortodocși din județul Vâlcea și din întreaga țară. Părintele Veniamin Micle de la Mănăstirea Bistrița s-a mutat la Domnul. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 12.00, la Sfânta Mănăstire Bistrița.
Prin toți cei 86 de ani trăiți pe acest pământ, dintre care 71 au fost închinați slujirii lui Dumnezeu, Părintele Veniamin Micle a oferit și ne oferă în continuare măsura cunoașterii dobândite din tezaurul învățăturii creștine și printr-o intensă preocupare pentru cultură, ştiinţă şi istorie, dar și legăturii acesteia cu propriile trăiri duhovnicești în spațiul înmiresmat de sfințenie al Mănăstirii Bistrița.
Această oază de spiritualitate păstrează un adevărat tezaur al sfințeniei în jurul căruia s-a țesut o istorie a modelelor de viață închinată lui Dumnezeu, în duhul tradiției isihaste, pe care Părintele Veniamin, cu neodihnă și jertfelnică osteneală, a prezentat-o în numeroase volume, studii și articole, apoi în cadrul a numeroase conferințe și interviuri pe care le-a susținut. A arătat că părinții din obștea așezată sub ocrotirea și mijlocirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, slujind la sfintele altare ori schimnicind în peșteri și locuri puțin cunoscute de ceilalți, au devenit chipuri ale virtuții, bunătății și sfințeniei, modele de trăire a credinței.
Și viața Părintelui este una înveșmântată de o aleasă râvnă, fiind acela care s-a străduit să restabilească viața duhovnicească în Mănăstirea Bistrița la aproape trei decenii după Decretul 410 din 1959, când obștea monahală a fost alungată. Astfel, prin strădania Părintelui Veniamin Micle, viața spirituală a Mănăstirii Bistrița a fost reînnoită prin săvârșirea sfintelor slujbe și inițierea lucrărilor de restaurare a chiliilor și a întregului ansamblu monahal. Deopotrivă, unind rugăciunea și activitatea cărturărească cu experienţa vieţii trăite în Dumnezeu, a cucerit suflete împietrite ori a pășit cu naturalețe și cu multă nădejde în istoria neamului și a Bisericii, păstrându-și libertatea cuvântului şi a omului ancorat în Adevăr.
Cunoscând rolul definitoriu al paternității duhovnicești în păstrarea spiritualității, evlavios și smerit, s-a îmbrăcat în mantia virtuților și a devenit, prin cuvânt și prin purtare, pildă monahilor și credincioșilor, care au descoperit în Preacuvioșia Sa părintele duhovnicesc care ia călăuzit către dumnezeieștile locașuri, dar și un adevărat prieten și împreună rugător către Hristos Domnul, Împăratul slavei. Duhovnic apreciat și căutat, trăiește bucuria slujirii lui Dumnezeu și a semenilor, împărtășind pace și binecuvântare, curățind inimile zbuciumate şi întristate, spre a le face lăcașuri ale virtuții.
Rafinat și erudit, cuceritor prin eleganța frazei și pătruzător al sensurilor duhovnicești adânci, iscoditor al adevărurilor istorice, și-a împlinit chemarea spre desăvârșire prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu și pe care le-a împărtășit într-o permanentă strădanie de a păstra aprinsă candela conștiinței. Prin volumele închinate Mănăstirii Bistrița și Sfântului Grigorie Decapolitul, ieromonahului Macarie și tiparului românesc, faptelor istorice petrecute în apropierea mănăstirii, apoi prin cuvântările și predicile sale, prin cărțile apologetice și catehetice pe care le-a scris, Părintele Veniamin Micle a devenit încă din perioada de tristă amintire, în care Biserica a cunoscut nenumărate forme de prigoană, un model de „rezistență” în fața riscului de a asista la o posibilă deșertificare spirituală și culturală. În fața celor care doreau să desființeze mănăstirile, Părintele a arătat că duhul filocalic al isihasmului, râvna monahilor și nevoința acestora în rugăciune, asceză, săvârșirea sfintelor slujbe, păstrarea pravilei și ascultarea, neobosita activitate culturală, îndrumarea necontenită a tuturor acelora care, pășind pragul mănăstirilor, au aflat izvor de înțelepciune și de nădejde, de bucurie duhovnicească, existența școlilor mănăstirești și a scriptoriilor, au exercitat o influență cu totul deosebită în cultura poporului român. Totodată, a făcut cunoscute chipuri ascetice de monahi care proveneau din rândurile boierimii sau ale familiilor domnitoare: boierul Barbu Craiovescu și soția sa Neagoslava, călugăriți cu numele Pahomie și Salomeea, apoi soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Despina Milița, călugărită Platonida, amintindu-i doar pe cei mai apropiați de Mănăstirea Bistrița.
Astfel, privind în tezaurul faptelor sale luminoase descoperim o pilduitoare jertfelnicie în slujirea Bisericii și o prezență luminoasă în dialogul dintre credință și cultură, unde, cu mult discernământ duhovnicesc, mărturisește că Adevărul deplin al Bisericii le cuprinde şi le luminează pe toate. Neobosit în lucrarea de zidire a slovei dumnezeiești, a așteptat cu răbdare deschiderea inimilor tuturor și a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos, împărtășindu-le bucuria cunoașterii lui Dumnezeu și mireasma vieții veșnice.
Viața distinsului monah cărturar este ea însăși o istorie în toată complexitatea ei, bogată și profundă, în care a înnodat șirul metaniilor monahilor de la Rohia, din rădăcina vânjoasă a Maramureșul neaoș, cu tradiția isihastă a Mănăstirii Bistrița, ai cărei cei peste 500 de ani de existență neîntreruptă au însemnat o iradiere spirituală și misionară în întregul spațiu al Olteniei de sub Munte.
