Marți, 25 februarie 2025, în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Vâlcea au desfășurat activități educative la Grădinița Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea, dedicate siguranței rutiere a celor mici. La activități au participat 90 de preșcolari și șase cadre didactice, care au fost implicați în sesiuni interactive și jocuri tematice menite să dezvolte comportamente sigure în trafic.
Activitățile desfășurate au inclus:
• Prezentare PowerPoint cu informații esențiale despre siguranța copiilor în spațiul public, în calitate de pietoni, pasageri în autovehicule sau utilizatori ai mijloacelor de transport în comun;
• Distribuirea unor materiale educative sub formă de planșe și cartonașe ilustrate, conținând vocabularul specific educației rutiere, indicatoare și marcaje rutiere, mijloace de transport și reguli de circulație;
• Joc cu zarul de educație rutieră, care a stimulat învățarea prin joacă, încurajând copiii să recunoască și să aplice corect regulile de circulație;
• Activitate practică „În siguranță – Așa DA, Așa NU”, în cadrul căreia copiii au învățat prin exemple practice comportamentele corecte și incorecte în trafic;
• Discuții interactive și jocuri pe covorul de educație rutieră, unde cei mici au exersat regulile de circulație într-un mediu sigur și distractiv.
„Aceste activități urmăresc formarea unui comportament responsabil și preventiv în rândul copiilor și vor continua și în perioada următoare, pentru a promova siguranța rutieră în rândul celor mai tineri membri ai comunității”, a anunțat IPJ Vâlcea.




