• ne așteaptă un final de săptămână cu COD ROȘU în județul Vâlcea
Meteorologii au anunțat că, începând de sâmbătă, 26 iulie 2025, în aproape toată țara, sunt prognozate valori termice extrem de ridicate, cu maxime care pot ajunge chiar și la 43 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, constant, pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi crescute.
„Fiți precauți și luați măsuri pentru a vă proteja sănătatea! Stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare. Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice. Consumați fructe și legume proaspete. NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile”, au avertizat meteorologii.
Cum se poate observa în imaginea de mai jos, tot teritoriul județului Vâlcea se află sub avertizare meteorologică de tip COD ROȘU de caniculă.



