Chiar dacă toamna a venit și temperaturile au scăzut simțitor față de lunile de vară, urșii încă nu au intrat în… bârlog. Din contră, acum este perioada în care încearcă să se alimenteze mai mult pentru a avea „rezerve” în timpul sezonului rece care urmează. Însă, în timp ce caută mâncare, urșii se apropie în continuare destul de mult de zonele în care locuiesc oameni.
Zilele trecute, după nici o săptămână de la un alt incident asemănător, ursul a fost văzut într-o zonă locuită din comuna Sălătrucel. Cetățenii au respectat sfaturile jandarmilor, în sensul că au sunat la numărul de urgență 112 și nu s-au apropiat de urs. În zonă a fost emis mesaj Ro-Alert de avertizare. Ursul nu a mai fost găsit atunci când autoritățile au ajuns în locul indicat.
Prezența acestor animale în zonele locuite de oameni rămâne un pericol real, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu încerce să se apropie de aceste animale, să nu încerce să le hrănească și nici să se fotografieze cu ele.



