Mai știți ce tămbălău mediatic a fost în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025 (și în zilele următoare), când polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h pe Drumul Național 7, în municipiul Râmnicu Vâlcea? A fost tămbălău mediatic pentru că la volanul bolidului se afla chiar controversatul Andrew Tate. Polițiștii vâlceni i-au reținut permisul lui Andrew pentru 120 de zile.
„Autovehiculul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 146 km/h peste limita legală admisă pe acel sector de drum. La volan se afla un cetățean străin, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Brașov. Pentru abaterea constatată, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile”, anunța, în acea zi, IPJ Vâlcea.

Evenimentul Zilei scrie, citând Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, că americano-britanicul Andrew Tate și-a recuperat permisul, în urma unei acțiuni în instanță, după numai câteva zile de la momentul suspendării.
„La data de 10 iunie 2025, permisul de conducere i-a fost restituit titularului, în baza certificatului de grefă emis ca urmare a plângerii contravenţionale formulate la judecătoria competentă”, a anunțat sursa citată.






