Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit vineri, 21 noiembrie 2025, slujba înmormântării pentru arhimandritul Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistrița. Părintele Veniamin a trecut la cele veșnice în seara de 17 noiembrie 2025. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a rostit un cuvânt de învățătură, apoi trupul neînsuflețit al arhimandritului Veniamin a fost așezat în locul de înhumare.
Chiriarhul Râmnicului a accentuat că „viața arhimandritului Veniamin Micle a reprezentat o slujire continuă a lui Dumnezeu și a semenilor. În cei 71 de ani de viețuire monahală, Arhimandritul Veniamin a fost răbdător în încercări, iubitor de fapte bune și a fost privit ca părintele duhovnicesc în care bunătatea sălășluia peste pacea sufletului. Coborât din Maramureșul voievodal, unde s-a născut la 7 iulie 1939, în satul Plopiş-Şişeşti, în familia cu şase copii ai binecredincioșilor săi părinți Eudochia şi Timoftei, și-a întipărit pe chipul ascetic statornicia jertfirii de sine a călugărului dăruit deplin lui Dumnezeu din vremea tinereților sale”.
Monah de vocație, și-a ancorat trăirile duhovnicești în experiența monahilor cu viață sfântă, călăuzitori ai rugăciunii inimii și iubitori de cultură, cărora le-a urmat modelul de viață în păstrarea și apărarea dreptei credințe. De la starețul său a moștenit o nobilă perseverență de îmbogățire în cunoaștere, în trăire și înălțare sufletească, ce l-a însoțit în timpul studiilor la Seminarul Teologic din Cluj (1955-1959), dar și după ce a fost alungat din mănăstire prin Decretul 410 din 1959, deși fusese admis la Institutul Teologic de la Sibiu. A cunoscut în acea perioadă vitregia și umilința prigoanei atee, însă, cu toate acestea, cu mult curaj a mărturisit că viața monahală este chemarea la taina iubirii dumnezeiești, pentru că cel ce se învrednicește a fi părtaș tainei călugăriei este întreg al lui Dumnezeu şi trebuie să se străduiască să se alipească de El.
De aceea, cu dragoste nemărginită față de Dumnezeu s-a întors în mănăstire, în pofida multor opreliști, iar după ce a fost hirotonit preot, împlinind cuvântul ascultării față de episcopul Teofil Herineanu, a slujit ca preot misionar în parohiile Vima Veche, Maşca, Fânaţe, Căpâlnic, Suciu de Sus, care fuseseră văduvite de prezența preoților.
Iubitor de cunoaștere, cu un entuaziasm reverențios, a reluat studiile universitare la Sibiu, la finalul cărora s-a înscris la cursurile de doctorat la Institul Teologic din București, specialitatea Omiletică şi Catehetică (1966-1968). Între anii 1968-1971, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Strasbourg, apoi și-a aprofundat studiile în Grecia şi Spania.
După întoarcerea în țară, a fost profesor la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1971-1972), apoi asistent la Catedra de Omiletică şi Catehetică a Institutului Teologic din Sibiu, delegat şi împuternicit pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim (1973).
Ca dascăl, cu o delicatețe duhovnicească rar întâlnită și cu o discreție ce izvorăște dintr-o adâncă smerenie, a format și îndrumat generații de preoți și monahi, lăsând în urmă o școală vie de rugăciune și de slujire.
Întru toate părinte pilduitor a fost și la Seminarul Teologic din Mofleni (Craiova), apoi director al Seminarului Teologic din Bucureşti, unde a împărtășit profesorilor și elevilor o căldură sufletească aparte, dorind să arate prin viața și slujirea sa darurile lui Dumnezeu și dragostea față de Biserică.
A fost hirotesit arhimandrit de către fericitul întru adormire Patriarh Justin Moisescu, iar în acea perioadă a devenit un duhovnic căutat de mulți credincioși, așezând cu multă destoinicie în inimile tuturor iubirea și râvna pentru cele duhovnicești. Astfel, frumusețea nepământeană a slujirii i-a devenit noian de nădejde spre lăcașurile veșniciei.
„S-a așezat apoi în obștea Mănăstirii Cozia cu mărinimie și jertfire de sine. În acea vistierie de daruri duhovnicești, care rodeau din duhul ascetic și rugăciunile monahilor, unite cu smerenia, milostenia, liniștea, postul și înfrânarea, Arhimandritul Veniamin Micle a descoperit vatra unei spiritualități ortodoxe autentice, dar și un puternic imbold la viață curată, dragoste față de Dumnezeu și de semeni. Prețuit de către episcopul Iosif Gafton, s-a așezat în amvonul Catedralei din Râmnicu Vâlcea, al cărei ecleziarh a fost. Ancorat în conştiinţa credinţei şi a slujirii jertfelnice, prin cuvintele ziditoare de suflet pe care le împărtășește fiilor săi duhovnicești, a descoperit că îndrumarea spirituală nu era altceva decât conformarea întregii vieți la viața Mântuitorului Hristos, spre a vădi frumusețea interioară a omului înduhovnicit. Având cugetul treaz în osteneala privegherilor și o evlaviosă cinstire pentru Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, cu neclintită nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, a susținut demersurile pentru ca Mănăstirea Bistrița să fie reactivată. După ani de jertfă, a trăit bucuria înfăptuirilor și, de aceea, chipul său trebuie să fie acum înveșmântat de recunoștința acelora pe care i-a ocrotit și i-a încredințat că, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu, este necesară sfințirea vieții.
Este îndeobște cunoscut faptul că Arhimandritul Veniamin Micle a fost părintele duhovnicesc care a format multe generații de preoți, monahi și monahii, ce au însuflețit viața duhovnicească a Vâlcii după ce Biserica și-a redobândit libertatea. De multe ori, lucrarea de îndrumare a rămas tainică, fiind cunoscută de către puțini dintre apropiații săi, dar, cu certitudine, binecuvântată și întărită de Dumnezeu, Care pătrunde în adâncurile de taină ale inimii fiecăruia dintre slujitorii Săi. Multe dintre mănăstiri și biserici au primit veșmântul înnoirii duhovnicești pentru că povățuitorul în cele sfinte era întru totul pătruns de iubirea față de Dumnezeu. Fiilor duhovnicești le-a fost pildă de viață smerită, de râvnă aleasă față de cele sfinte, ca un martor credincios al slavei dumnezeiești, pe care a făcut-o cunoscută prin virtuțile sale sufletești și prin impresionta operă de peste o sută de volume și patru sute de articole și studii teologice. Invitat în cadrul unor simpozioane și conferințe, la evenimente prilejuite de lansarea volumelor pe care le-a alcătuit, a trăit bucuria unor aprecieri sincere din partea oamenilor de cultură și autorităților locale care l-au cinstit prin desemnarea titlurilor de cetățean de onoare. Momente de aleasă bucurie i-au fost împărtășite și la evenimentele pe care Arhiepiscopia Râmnicului le-a organizat în anii din urmă, în cadrul cărora i s-a conferit ordinului Crucea Râmnicului (în anul 2019).
A trecut în zările veșniciei având pecetea credinței în Învierea cea de Obște, cu nădejdea bunătăților celor viitoare și conștiința că și-a făcut datoria pe deplin. De aceea, Îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul lui împreună cu drepții și sfinții cuvioși, în lumina Împărăției Cerurilor, acolo unde «nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit»! Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, se mai arată în cuvântul de învățătură rostit de ÎPS Varsanufie.
