În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025, în intervalul orar 22.00-04.00, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au desfășurat o razie, având ca scop menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, creșterea siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. La acțiune au participat polițiști de ordine publică, polițiști rutieri, de investigații criminale, de investigare a criminalității economice, criminaliști, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 215 persoane și controlate 112 autovehicule. Totodată, au fost verificate 10 societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost efectuate 85 de testări cu aparatele etilotest, precum și patru testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise la volan.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat optim de siguranță publică și a prevenirii faptelor antisociale.





