Așa cum vă informam anterior, astăzi, 13 aprilie 2026, în jurul orei 14.30, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului, pe raza comunei Racovița (zona Tuțulești – la kilometrul 217), s-a produs un grav accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în județul Ilfov, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Sibiu, acesta din urmă fiind proiectat în zona căii ferate.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, nu trei, așa cum a fost comunicat inițial, pe baza primelor informații disponibile.
În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, o pasageră de 23 de ani din același autoturism, precum și o altă pasageră din celălalt autovehicul au fost răniți. În urma acestui eveniment rutier au rezultat trei victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, o pasageră de 23 de ani din același autoturism, precum și o pasageră din celălalt autovehicul.
În zonă, a ajuns și elicopterul SMURD de la Craiova, pentru a-l prelua pe șoferul care, inițial, rămăsese încarcerat.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Traficul rutier și feroviar sunt temporar blocate pentru intervenția echipajelor și efectuarea cercetărilor la fața locului. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au anunțat polițiștii vâlceni.




