More

    FOTO. Pompierii continuă misiunea de stingere a incendiului de la Malaia

    UP-DATE ora 13.20

    ISU Vâlcea anunță că incendiul este lichidat, forțele pompierilor se retrag la bază.

    ____

    Incendiul izbucnit vineri, 11 iulie 2025, într-o zonă montană greu accesibilă din comuna Malaia nu a fost stins până în ziua de sâmbătă (la orele prânzului), chiar dacă acolo a și plouat (puțin, e drept) în seara de vineri. Astfel, în ziua de sâmbătă, forțele din cadrul ISU Vâlcea care au ajuns la locul intervenției au raportat că incendiul este localizat. Suprafața afectată este de aproximativ 30 de metri pătrați. În zonă încă ard buturugi fără flacără deschisă.

    Au existat persoane (fără vreo calitate oficială) care și-au exprimat opiniile prin intermediul unor rețele de socializare afirmând că incendiul a fost provocat, cel mai probabil în mod intenționat și nu din greșeală. Deocamdată, pompierii din cadrul ISU Vâlcea nu au anunțat cauza preliminară care a declanșat acest incendiu.

    Alăturat vă prezetăm câteva imagini de la misiunea de stingere a incendiului din comuna Malaia.

    Vom reveni cu informații pe marginea acestui subiect!

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img