În cursul serii de 27 iunie 2025, în intervalul orar 17.00-02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, alături de colegii din mai multe structuri operative și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră. Operațiunea, desfășurată cu efective mărite, a vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității, dar și impunerea respectării normelor rutiere în zonele cu risc ridicat.
Aproximativ 50 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și alte servicii operative au acționat coordonat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor și controalelor efectuate, autoritățile au constatat multiple abateri de la legislația în vigoare.
Rezultatele acțiunii:
• 37 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 21.363 lei;
• trei certificate de înmatriculare reținute;
• două seturi de plăcuțe de înmatriculare reținute;
• două permise de conducere suspendate (pentru consum de alcool și viteză);
• o infracțiune constatată pentru punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat.
„Astfel de acțiuni vor continua, în perioada următoare, în scopul descurajării comportamentelor ilegale și pentru consolidarea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii. Ne dorim o comunitate în care legea este respectată, iar astfel de acțiuni sunt esențiale pentru a menține ordinea și siguranța publică. Vom fi în continuare prezenți în teren, alături de partenerii noștri instituționali”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.



