Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au intervenit vineri, 7 noiembrie 2025, în jurul orei 14.00, la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, km 242 + 100 de metri, în zona localității Lazaret din județul Sibiu (pe Valea Oltului).
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în tinp ce conducea un autoturism pe direcția Vâlcea – Sibiu, o femeie în vârstă de 57 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, a pierdut controlului direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet de pe sensul său de mers.
În urma accidentului, femeia și alți doi pasageri (un bărbat de 60 de ani domiciliat în Sibiu și o femeie de 84 de ani domiciliată în județul Vâlcea) au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.



