More

    Foto. ACCIDENT GRAV la Stănești. Au început manevrele de resuscitare pentru persoana încarcerată

    UP-DATE ora 16.50

    Din nefericire, a fost constatat decesul femeii.

    ____

    UP-DATE ora 15.50

    O a doua victimă este transportată la UPU Craiova cu traumatism la membrul superior stâng, la persoana inconștientă se continuă manevrele de resuscitare, iar a treia persoană implicată în accident refuză transportul la spital.

    ____

    UP-DATE ora 15.40

    Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Lădești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, precum și o pasageră în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, căreia îi sunt aplicate manevre de resuscitare de către echipajele medicale aflate la fața locului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    Traficul rutier în zonă este blocat temporar pentru efectuarea cercetării la fața locului și pentru intervenția echipajelor. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

    ____

    Un nou accident grav pe drumurile din județul Vâlcea!

    Pompierii vâlceni au fost solicitați, duminică, 26 aprilie 2026, în jurul orei 15.00, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Stănești. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Gărzii de Intervenție Măciuca, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

    În urma impactului o persoană era încarcerată. S-a procedat la extragerea persoanei încarcerate, care a fost predată, inconștientă, echipajului medical SMURD. S-au început imediat manevrele de resuscitare.

    Vom reveni cu informații!

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img