Duminică, 21 septembrie 2025, în jurul orei 10.00, pe DN 67, în comuna Bunești, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 136 km/oră, deși limita legală în zonă este de 60 km/oră. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile.
Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză și regulile de circulație, pentru a preveni producerea accidentelor și pentru a contribui la creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare.



