More

    Au prins șoferul turmentat! Circula noaptea prin Galicea. DOSAR PENAL

    În seara de luni, 24 noiembrie 2025, în jurul orei 20.30, polițiștii din Galicea au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 678A, pe raza comunei Galicea, județul Vâlcea.

    În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde, cu acordul acestuia, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că bărbatul figura cu dreptul de a conduce suspendat la momentul depistării în trafic.

    „În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: • conducerea unui vehicul fără permis de conducere; • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au informat oamenii legii.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img