More

    VIDEO! Orădeanul care s-a sinucis la Vâlcea a lăsat bilet de adio! El se afla în apartamentul concubinei

    Noi informații în cazul orădeanului de 52 de ani, care s-a sinucis sâmbătă dimineața, în jurl orei 10.30, la Râmnicu Vâlcea. Vezi AICI și AICI alte informații pe marginea acestui subiect!

    La data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 10.08, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat se află pe balconul unui apartament, într-o poziție nefirească, refuzând orice formă de comunicare. Polițiștii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde au identificat persoana aflată pe balconul unui apartament situat la etajul al treilea al unui imobil. Aceștia au încercat în permanență să comunice cu bărbatul, însă acesta a refuzat dialogul.

    Totodată, polițiștii au încercat să pătrundă în apartament, însă ușa locuinței era încuiată. De asemenea, s-a încercat comunicarea cu persoana respectivă dintr-un apartament vecin, însă fără rezultat.

    La fața locului au intervenit și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, care au început pregătirea mijloacelor de protecție, inclusiv a saltelei pneumatice. În timp ce se desfășurau aceste activități, bărbatul s-a aruncat de la etajul trei. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost declarat decedat.

    Ulterior, polițiștii au pătruns în apartament, unde nu a fost identificată nicio altă persoană. Pe o masă au fost găsite un briceag ce prezenta urme de sânge și un bilet ce conținea un mesaj adresat partenerei bărbatului. Barbatul decedat prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului, aspect coroborat cu indicile identificate în locuintă conduc spre ipoteza unui act suicidal.

    Polițiștii vâlceni au mai anunțat că, în acest caz, a fost înregistrat dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, acesta fiind continuat pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

    Crisu Popescu
    Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro
    Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img