În noaptea de 22 spre 23 aprilie 2025, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au depistat, pe raza comunei Copăceni, un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, permisul de conducere fiindu-i anulat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
„Le reamintim conducătorilor auto că lipsa unui permis de conducere valabil atrage răspunderea penală, conform art. 335 din Codul Penal. Totodată, adresăm un apel către conducătorii auto: nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool! Siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic este prioritară”, au anunțat polițiștii vâlceni.