Un teribilist în vârstă de 25 de ani, domiciliat în orașul Brezoi, s-a ales cu dosar penal după ce a făcut o… boacănă mare de tot!
La data de 9 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina – județul Gorj au fost sesizați prin SNUAU 112 de o participantă la trafic, cu privire la faptul că, în comuna Licurici – județul Gorj, s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, care au identificat un autoturism răsturnat pe partea carosabilă. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în orașul Brezoi, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism din direcția orașului Târgu Cărbunești spre comuna Licurici, în afara localității Licurici ar fi intrat în coliziune cu o grămadă de balast de pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă. Nu au existat victime omenești.
Tânărul nu are permis de conducere
„Conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, fiind condus la spitalul Târgu Cărbunești, unde a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ne-au informat polițiștii gorjeni.