More

    TÂNĂRA GĂSITĂ MOARTĂ în râul Olt este din județul DOLJ. Noi informații în cazul tragediei din Vâlcea

    Așa după cum v-am informat AICI, revenim cu informații în cazul tinerei care, în cursul zilei de marți, 22 septembrie 2026, a fost găsită decedată în apele râului Olt, pe raza comunei Ionești, din județul Vâlcea.

    Șocant este faptul că tânăra a fost găsită moartă într-o valiză (troller), de către pescari, ea fiind dezbrăcată și tranșată. Oamenii care au găsit-o au sunat la 112, iar autoritățile au ajuns de urgență. Cadavrul dezmembrat se află acum la Medicina Legală Vâlcea, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a pornit o anchetă.

    CINE ESTE TÂNĂRA tranșată și pusă în valiză?

    Din informațiile pe care le avem, tânără găsită moartă în râul Olt se numește Valentina, are 28 de ani și este originară din orașul Filiași, județul Dolj. Mama ei ar locui în Germania.

    Din câte se pare, ea venise și locuia la iubitul ei, care este domiciliat în comuna Tomșani, județul Vâlcea. Iubitul ei, care acum este de negăsit, ar lucra ca frizer în orașul Horezu.

    În zilele următoare, vor apărea cu siguranță mai multe informații oficiale despre cauzele și modul în care Valentina din Filiași a fost ucisă și tranșată, pusă în valiză (un troller) și aruncată în râul Olt. Din câte se pare, drama s-ar fi produs cu doar câteva zile în urmă, cadavrul neavând urme de putrefacție la momentul descoperirii.

    VOM REVENI CU DETALII în acest caz șocant!

    Sursă foto: Vocea Vâlcii

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img