În seara de 25 octombrie 2025, în jurul orei 21.00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, în timpul activităților desfășurate pentru creșterea siguranței circulației rutiere, au depistat, pe Drumul Național 67, în cartierul Căzănești din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea, un autoturism care circula cu 103 km/h pe un sector de drum unde limita legală era de 50 km/h.
Conducătorul autoturismului nu s-ar fi conformat semnalelor regulamentare de oprire, continuându-și deplasarea, timp în care ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu, ar fi efectuat o depășire neregulamentară și ar fi pătruns pe sensul opus de mers. Ulterior, vehiculul a fost oprit, la volan fiind identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Pentru abaterile constatate, conducătorului auto i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.100 lei, precum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă cumulată de 330 de zile, fără drept de circulație. Reamintim că nerespectarea semnalelor polițiștilor rutieri, circulația cu viteză excesivă și efectuarea manevrelor neregulamentare reprezintă factori majori de risc în producerea accidentelor rutiere. Acțiunile polițiștilor rutieri pentru prevenirea evenimentelor grave și creșterea siguranței rutiere vor continua în perioada următoare”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.




