Luna, câinele de urmă, împreună cu conductorul său din cadrul Serviciului Criminalistic, au contribuit la găsirea în siguranță a doi minori, ambii în vârstă de 13 ani, care plecaseră voluntar și nu mai reveniseră la domiciliu. În noaptea de 11 spre 12 septembrie 2026, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați cu privire la plecarea celor doi minori.
Imediat au fost demarate activități de căutare, fiind mobilizați polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești, Secției 9 Poliție Rurală Pietrari, Poliției Orașului Horezu, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului de Investigații Criminale, precum și sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
În urma căutărilor, cei doi minori au fost identificați într-o zonă cu vegetație, la aproximativ un kilometru de locul de unde plecaseră. Cei doi au fost găsiți în siguranță, iar din verificările efectuate a rezultat că, pe perioada în care au lipsit, nu au fost victimele vreunei infracțiuni. Minorii au fost încredințați familiilor.



