În cursul zilei de joi, 24 iulie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Sancțiunile au fost aplicate în urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, care au identificat două persoane bănuite că ar fi abandonat mai mulți câini pe raza comunelor Ionești și Nicolae Bălcescu.
În cauză, este vorba despre un bărbat de 55 de ani, domiciliat în comuna Morărești, județul Argeș, și un bărbat de 66 de ani, domiciliat în comuna Ionești, județul Vâlcea. Fiecare dintre aceștia a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei.
„Reamintim cetățenilor că abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea acestor fapte”, au anunțat polițiștii vâlceni.



