Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, județul Argeș, au desfășurat activități de căutare în vederea identificării numitului Ioan BĂETU, în vârstă de 48 de ani ani, domiciliat în comuna Tigveni.
Din cercetările preliminare a rezultat faptul că, la data de 19 iunie 2025, în jurul orei 22.30, bărbatul a părăsit voluntar domiciliul, fără a preciza destinația, și nu a mai revenit acasă. Ioan BĂETU este cunoscut cu afecțiuni medicale de natură neurologică.
În seara de 21 iunie 2025, în jurul orei 20.00, IPJ Argeș a anunțat că bărbatul căutat a fost identificat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni.



