More

    FOTO. A dat foc componentelor auto pentru a recupera cuprul! UNDE? Pe Morilor-Izvorului, ca aproape în fiecare zi!

    În după-amiaza de marți, 1 septembrie 2026, în jurul orei 18.40, jandarmii vâlceni au observat, de la distanță, un fum dens, de culoare neagră, care provenea din zona străzii Izvorului din municipiul Râmnicu Vâlcea (zona cartierului Morilor). Aceștia s-au deplasat în zona respectivă pentru a verifica de unde provenea fumul. În urma verificărilor, jandarmii au identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, care ardea componente auto provenite din dezmembrări, cu scopul de a recupera cuprul.

    Jandarmii au constatat că arderea acestor materiale a generat un fum dens și toxic, cu un miros puternic, care putea afecta calitatea aerului și persoanele aflate în apropiere.

    „Pentru fapta constatată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 30.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Jandarmeria Vâlcea atrage atenția asupra pericolului reprezentat de arderea deșeurilor, care poate genera fum și substanțe toxice, cu efecte asupra mediului și sănătății”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img