More

    Evaziune fiscală și comerț ilicit cu produse de Paști!? UNDE? Păi… la Vâlcea!

    În cursul zilei de 17 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea, au desfășurat o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, precum și a comercializării ilicite de bunuri specifice Sărbătorilor Pascale.

    În cadrul acțiunii, au fost verificați 14 operatori economici din localitățile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Brezoi, Horezu, Prundeni și Voicești. În urma controalelor, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care 13 sancțiuni au fost dispuse conform O.U.G. nr. 28/1999, iar una în baza Legii nr. 252/2003.

    „A fost confiscată suma de 317 lei, nefiscalizată prin emiterea de bonuri fiscale. Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, în baza O.G. nr. 21/1992 și H.G. nr. 947/2000. La rândul lor, inspectorii D.S.V.S.A. Vâlcea au aplicat trei sancțiuni contravenționale, însumând 3.200 de lei, conform H.G. nr. 984/2005. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de legalitate și protejării drepturilor consumatorilor”, au informat polițiștii vâlceni.

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img