More

    Cei patru Cavaleri ai Apocalipsei silvice din Vâlcea, verificați de Corpul de Control al Romsilva

    Direcția Silvică Vâlcea se află sub „tirul” echipei de control de la conducerea centrală – Romsilva, din cauza unor cazuri punctuale. Nu este vorba despre un control tematic sau despre unul care să aibă în vedere diverse segmente de activitate, ci fapte și persoane. Sunt verificați patru ingineri silvici pentru fapte care, unele dintre ele, au apărut deja în spațiul public. Acum, probabil le-a venit scadența.

    Bani de împrumut de la pădurari pentru „păcănele”?!

    Primul este șeful Ocolului Silvic (OS) Drăgășani, inginerul Bogdan Zăvoi, acuzat că ar fi permis unor agenți economici prieteni cu el să taie material lemnos fără marcaj și autorizație. Respectivii agenți economici ar fi realizat niște lucrări, unele dintre ele prin pădure, fiind nevoie să taie copaci. I-au tăiat fără nicio formă legală, iar OS Drăgășani s-a uitat lung, în loc să intervină. Dar, de fapt, cine să intervină, câtă vreme la OS Drăgășani este debandadă totală? Surse interne susțin că Bogdan Zăvoi a luat numeroase sume de bani împrumut de la pădurari, pierzându-și autoritatea morală și profesională. Că banii împrumutați ajung rapid la „păcănele” sau în altă parte este irelevant. Relevant este că OS Drăgășani este ocolul cu cele mai multe probleme, fiindcă în zonă încălzirea se face aproape în totalitate cu lemne de foc, din cauza rarelor racorduri la gaze. Iar Zăvoi a scăpat situația de sub control. Asta dacă a avut-o vreodată.

    Rădulescu și Iacovete sau cum să pui Drujba Roșie pe cabana statului

    Al doilea cercetat este inginerul silvic Daniel Rădulescu, în special pentru două probleme. Una ține chiar de Bogdan Zăvoi. Rădulescu, în calitate de director al Direcției Silvice Vâlcea (între timp, a fost schimbat) a prelungit detașarea lui Zăvoi la OS Drăgășani, în perioada 27 iulie – 2 septembrie 2025. Prelungirea ar fi ilegală întrucât Rădulescu era interimar. O altă faptă pentru care este cercetat de Corpul de Control al Romsilva are legătură cu inginerul Mihai Iacovete, de la OS Călimănești, supranumit Drujba Roșie. Tot Rădulescu este cel care, în calitate de director al Direcției Silvice județene, i-a concesionat lui Iacovete cabana Lotrișor, din Călimănești. Iacovete este, în mod firesc, vizat și el de controlul care tocmai se desfășoară pentru concesionarea cabanei. Mai multe detalii despre concesiune și scandalul devenit public mai ales din cauza ambițiilor politice ale lui Iacovete, AICI. Surse din instituție susțin că Rădulescu și Iacovete și-au alertat protecția venită de la PSD pentru a-i scăpa, motivând că sunt victimele unei prigoane politice. Ambii au participat, în urmă cu două săptămâni, la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Direcției Silvice Vâlcea, dar n-a fost să fie. Amândoi vor mai încerca și cu altă ocazie.

    Ceucă, cercetat pentru braconaj în formă continuată

    Ultimul cercetat este inginerul silvic Ilie Ceucă, responsabil cu fondurile de vânătoare. De mai bine de doi ani are un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, pentru braconaj la Voineasa. Din nefericire pentru el, a fost filmat când a comis fapta, alături de IT-istul instituției, Alexandru Gogonețu și de șeful OS Voineasa, Eugen Borboană. Cum de nici până în prezent nu există un rechizitoriu în dosar este încă un mister. Pentru că, dacă ar fi existat, poate că Ilie Ceucă se tempera și nu ar mai fi fost acuzat de aceeași faptă și pe la Drăgășani. De altfel, OS Drăgășani a devenit un „El Dorado” al braconajului și pentru pasionații de asemenea fapte din județul Olt, care, profitând de situația din Vâlcea, rezolvă aici ceea ce nu pot rezolva în județul lor. Tot în sarcina lui Ceucă ar fi achiziția la un preț foarte mare a porumbului pentru fondurile de vânătoare. Există informații că inginerul ar fi cumpărat pentru Direcția Silvică Vâlcea la prețul 1,5 lei/kg, adică mult peste prețul pieței. De ce și cum, probabil că le-a explicat deja celor din Corpul de Control.

    În încheiere, apropo de Corpul de Control al Romsilva, este necesară o mențiune. Toți cei patru ingineri silvici sunt vechi în sistem. Se bucură de susținere politică, unii, cum ar fi Mihai Iacovete, chiar foarte mare. Poate din cauza unor vechi colegialități sau a unor presiuni, Corpul de Control al Romsilva poate fi „moale” sau nehotărât în decizie. Pentru ca instituția să se curețe este necesară intervenția Corpului de Control de la Ministerul Mediului, forul tutelar al Romsilva.

    Crisu Popescu
    Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro
    Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img