More

    VIDEO – MIRCIA GUTĂU: Visez lucruri reale! Vom deschide Calea lui Traian de Zilele Imnului!

     

    Strada Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi redeschisă şi redată circulaţiei auto, în zona centrală a oraşului, acolo unde au loc lucrări de modernizare. Cel puţin aşa susţine primarul Mircia Gutău, care a afirmat, într-o conferinţă de presă, că pe Calea lui Traian se va circula de Zilele Imnului Naţional, adică la finalul lunii iulie 2016.

    „Sunt unii dintre dvs. care aţi spus că Gutău visează. Vreau să vă spun că visez lucruri reale şi vom deschide Calea lui Traian de Ziua Imnului. De săptămâna viitoare sunt convins că, dacă va fi vremea ca acum, ne vom apuca de asfaltare. Pe Calea lui Traian operaţiunea cea mai grea s-a făcut şi anume montarea şi sudarea conductei şi izolaţia, azi (vineri, 15 iulie 2016 – n.r.) se puneau capacele peste canalul respectivă, urmând ca diseară sau mâine să punem balast, să cilindrăm, să tasăm, în aşa fel încât marţi, cel târziu, să începem cu asfaltarea” – susţine Mircia Gutău.

    Mai jos puteţi viziona clipul video şi asculta întreaga declaraţie a primarului cu privire la redeschiderea străzii Calea lui Traian.

    Claudia Stanciu
    Claudia Stanciu
    O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img