Chiar dacă localitatea Orlești nu se confruntă cu o îmbătrânire atât de accentuată a populației (așa cum se întâmplă în alte comune din județul Vâlcea, dar și din țară), edilul-șef Constantin Cârstina și echipa pe care o coordonează în cadrul administrației locale au dorit să fie prevăzători și să dispună cât mai din timp măsuri concrete pentru sprijinirea populației în vârstă.
În acest sens, la Orlești a fost construit și dotat un centru de zi dedicat sprijinirii seniorilor din localitate. Acest spațiu modern va fi inaugurat marți, 8 septembrie 2026, el fiind denumit simbolic „Sfânta Maria”. Aproximativ o sută de persoane vârstnice din comună vor beneficia, încă din această toamnă, de serviciile oferite în cadrul centrului de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice.



