Pentru prevenirea unor tragedii, administrația locală din Șirineasa a făcut o prioritate din a realiza trotuar pe toată lungimea drumului județean din comună, pe partea cu primăria. Chiar dacă nu a fost ușor, primarul Ion Bebe Streinu și echipa pe care o coordonează în cadrul administrației locale au reușit să finalizeze acest trotuar care aduce un mare plus de siguranță pietonilor, dar și copiilor cu trotinete, biciclete. Este o realizare administrativă care, poate nu este de anvergură, dar utilitatea ei nu se măsoară în metri pătrați de asfalt sau în cine știe ce alte unități de măsură, ci în vieți salvate!
„Luna aceasta se încheie această lucrare și vom avea trotuar în toată comuna, pe partea dreaptă, paralel cu drumul județean, în sensul de mers către Popești”, a confirmat Ion Bebe Streinu, edilul-șef al comunei Șirineasa.



