More

    TÂRGUL DE CRĂCIUN din centrul Râmnicului, programul complet. CE ARTIȘTI vor urca pe scenă de Revelion

    Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea aduce atmosfera de sărbătoare în centrul Râmnicului sâmbătă, 29 noiembrie 2025, prin deschiderea Târgului Decembrie Magic©, iar pe toată durata desfășurării sale râmnicenii sunt invitați să ia parte la numeroase spectacole de toate genurile. În opt seri magice, scena din Scuarul Mircea cel Bătrân va fi gazda unor artiști locali (Teatrul Municipal „Ariel”, Corul „Euphonia” al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, ansamblurile „Tinere Talente Vâlcene”, „Angel Voices”, sau „Zestrea”), dar și a unor interpreți renumiți precum Elena Gheorghe, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Cristina Ene, CRBL, Fuego, Jo, Anda Adam sau Bibi, care vor marca principalele momente ale acestei perioade: praznicul Sfântului Apostol „Andrei”, Ocrotitorul României, Ziua Națională a României, Moș Nicolae, Crăciunul și Revelionul 2026.

    Atmosfera de sărbătoare va fi completată de prezența în Târgul Decembrie Magic© a standurilor cu produse de sezon (cadouri și articole festive), cu produse alimentare tradiționale, a mai multor unități de alimentație publică și a unui parc de distracții (mașinuțe, trenuleț și carusel). Și la ediția din acest an, vizitatorii târgului se vor putea bucura de tradiționalul patinoar, ale cărui tarife sunt de 10 lei/oră pentru copii, elevi, studenți și pensionari și de 20 lei oră pentru adulți (prețuri în care intră nu doar accesul pe pationoar, ci și închirierea de patine sau folosirea unor „tutori” pentru cei ce doresc să învețe să patineze) și care va funcționa între orele 10.00-20.00 de luni până joi și între 10.00-21.00 în week-end-uri.

    Târgul Decembrie Magic© este o marcă înregistrată a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea confirmată prin Certificatul OSIM nr. 200378/2023.

    Programul complet al evenimentelor festive de la finele acestui an este următorul:

    Sâmbătă, 29 noiembrie

    18.00 – Deschiderea Târgului de Crăciun „Decembrie Magic” și aprinderea iluminatului festiv

    18.10-19.40 – Recital „Tinere Talente Vâlcene”

    19.40-20.25 – Concert ELENA GHEORGHE & BAND

    Duminică, 30 noiembrie – „Spirit românesc”

    17.30-18.30 – Recital „Angel Voices”, prof. coordonator Camelia Clavac

    18.30-19.30 – „Joc și Voie Bună” cu ADINA ROȘCA și CĂTĂLIN DOINAȘ

    Vineri, 5 decembrie – „Ajunul lui Moș Nicolae”

    17.30-18.30 – „Veste de Poveste” cu Euphonia și Ariel

    18.30-19.30 – Spectacol Cristina Ene

    Sâmbătă, 6 decembrie

    17.00-20.30 – „Kendama Contest” by CRBL

    Sâmbătă, 13 decembrie

    17.30-18.30 – „Colinde și Povești” cu Ariel și Euphonia

    Duminică, 14 decembrie

    18.00-18.30 – „Colindăm, colindăm…” cu Ansamblul „Zestrea”

    18.35-19.20 – Concert Extraordinar FUEGO

    Sâmbătă, 20 decembrie

    17.30-18.30 – Recital „Angel Voices”, prof. coordonator Camelia Clavac

    18.35-19.20 – Spectacol JO

    Miercuri, 31 decembrie – „Revelion 2026”

    21.30-22.15 –  DJ Night Fever

    22.20-23.05 – Concert ANDA ADAM

    23.10-00.00 – Concert BIBI

    00.00 – Foc de Artificii

    00.10-01.00 – DJ Night Fever

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img