Miercuri, 25 iunie 2025, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect major la Spitalul de Psihiatrie Drăgoești. Este vorba despre construirea și dotarea unei clădiri moderne de Ambulatoriu. Proiectul la care facem referire are o valoare de aproximativ 2,5 milioane euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.
Aceasta este a doua clădire de spital care va fi construită la Drăgoești, după ce, în urmă cu un an, a fost pusă în funcțiune o clădire nouă destinată pacienților internați. Proiectul prevede construirea unei clădiri noi, cu o suprafață de 430 metri pătrați, special destinată consultațiilor psihiatrice în regim ambulatoriu.
„Clădirea va fi complet dotată cu aparatură și echipamente medicale moderne (ecograf, electrocardiograf, defibrilator pentru resuscitare, monitor pentru funcții vitale și electroencefalograf), precum și cu mobilier specific pentru consultații, spații de așteptare și activitate medicală. Vom asigura, de asemenea, infrastructura digitală necesară unei funcționări moderne. Continuăm astfel investițiile în infrastructura medicală, acolo unde este cea mai mare nevoie, cu un obiectiv clar: să oferim condiții mai bune de diagnosticare, tratament și îngrijire pentru pacienții vâlceni, în cazul de față, pentru pacienții cu afecțiuni psihice”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.




