După ce, în urmă cu câteva zile, Asociația Pro Infrastructură a făcut publice mai multe imagini cu anumite fisuri apărute în placa de suprabetonare a viaductului Boița, după cum se știe acesta fiind unul dintre cele mai lungi astfel de elemente de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au venit cu explicații din care reiese că aceste fisuri sunt unele superficiale. Ei spun că, deja, în decurs de câteva zile, cele mai multe dintre fisuri „s-au închis”, în timp ce altele vor fi corectate cu rășini epoxidice.
„Fisurile apărute pe placa viaductului Boița sunt superficiale. Nu s-a udat suficient placa după turnare, însă cele mai multe s-au închis de la sine pe măsură ce betonul a intrat în priză și și-a atins clasa. Celelalte fisuri vor fi corectate cu rășini epoxidice”, au explicat reprezentanții CNAIR.
Acest viaduct face parte din secțiunea 2 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (Boița – Cornetu).




