APAVIL SA – ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de auditor în cadrul Compartimentului Audit Intern. Concursul constă în probele scris şi interviu, care se vor desfășura la sediul Societății Apavil SA din Râmnicu Vâlcea, strada Carol I, nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
• proba scrisă va avea loc în data de 12 noiembrie 2025, ora 09.00;
• interviul va avea loc în data de 18 noiembrie 2025, ora 09.00.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 23 octombrie 2025, ora 15.00, la Registratura societății APAVIL SA din Râmnicu Vâlcea, strada Carol I, nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350.802.161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 07.00-15.30 și vineri, între orele 07.00-13.00.



