More

    NOUTATE în România! Cetățenii își pot produce și vinde energia electrică. DETALII despre prima Comunitate de Energie din Surse Regenerabile (CESR)

    România face noi pași în dezvoltarea comunităților locale de energie! ANRE a anunțat înregistrarea în Registrul Național al Comunităților de Energie a primei Comunități de Energie din Surse Regenerabile (CESR), respectiv Asociația Comunitatea Portului. Demersul a fost realizat în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui ANRE nr. 50/2026.

    Autoritatea amintește că, recent, în același registru a fost înscrisă și prima Comunitate de Energie a Cetățenilor (CEC) – Societatea Cooperativă Energetică Micasasa Coop, din județul Sibiu.

    Înregistrarea celor două entități reprezintă operaționalizarea efectivă a Registrului Național al Comunităților de Energie și deschide calea dezvoltării acestui model de participare pe piața energetică.

    Registrul administrat de ANRE oferă cadrul prin care cetățenii, IMM-urile și autoritățile locale pot produce, consuma, stoca și vinde energie regenerabilă la nivel local. ANRE încurajează persoanele și entitățile eligibile să dezvolte și să înregistreze astfel de comunități, cu scopul creșterii participării active a consumatorilor și dezvoltării producției locale de energie.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img