More

    Joi, mai puține restricții pe DN 7 – Valea Oltului! Se lucrează în numai două localități

    Pentru data de 25 septembrie 2025, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului, pe raza județului Vâlcea, sunt programate mai puține lucrări, în comparație cu alte zile. Deci, sunt premise pentru o circulație rutieră ceva mai lejeră pe acest drum despre care chiar putem spune că a scos și scoate peri albi celor care sunt nevoiți să circule pe el. De asemenea, joi, în județul Vâlcea se va lucra și pe DN 67, în comuna Pietrari.

    Iată restricțiile programate pentru ziua de joi, în funcție de condițiile meteorologice:

    • Pe sectorul de drum DN 7 km 199+110 – km 199+410, în extravilanul orașului Călimănești, se execută lucrări de punere în siguranță versanți, între orele 07.00-18.00. În intervalul orar 08.00-16.00, circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 15 minute. În rest, circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată prin piloți de circulație;

    • Pe sectorul de drum DN 7 km 224+400 – km 224+600, pe raza comunei Racovița (satul Balota), se execută lucrări de punere în siguranță versanți, între orele 07.00-18.00. În intervalul orar 08.00-16.00, circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 15 minute. În rest, circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată prin piloți de circulație;

    • Pe sectorul de drum DN 67 km 164+000 – km 167+500, pe raza comunei Pietrari, se lucrează la colmatări fisuri, între orele 08.00-16.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată prin piloți de circulație.

    Ultimele articole

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img