More

    IPJ Vâlcea nu are ocupată nici măcar 80% din schema de personal

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat, ca un bilanț, că anul 2024 s-a caracterizat prin continuarea procesului de eficientizare a activităţii Inspectoratului atât sub aspect conceptual, cât şi organizaţional.

    „S-a urmărit atingerea standardelor impuse, având ca rezultat menţinerea sub control a fenomenului infracţional, creşterea nivelului de încredere a cetăţenilor în poliţie şi a gradului de satisfacţie faţă de prestaţia acestei instituţii. Obiectivele pe care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea le va urmări în anul  2025, sunt menținerea climatului de ordine și siguranță publică precum și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate şi asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.

    Totuși, chiar dacă obiectivele IPJ Vâlcea sunt considerate îndeplinite pentru anul 2024, fiind, după cum se vede mai sus, trasate și altele noi pentru anul 2025, trebuie spus că și acest Inspectorat se confruntă cu o schemă de personal subdimensionată. Procentul de încadrare cu personal în anul 2024, la nivelul IPJ Vâlcea, a fost în total de 78,89%.

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img