În data de 16 septembrie 2026, în frumoasa sală a Centrului Cultural „Virginia Andreescu-Haret”, s-a desfășurat deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a XX-a Conferințe Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB), un eveniment de referință pentru medicina de recuperare și balneologia românească.
Prezent la eveniment, Mihai Mateescu, primarul orașului, a declarat că este o onoare ca Băile Govora să fie, în aceste zile, gazda specialiștilor dintr-un domeniu atât de strâns legat de istoria, identitatea și viitorul stațiunii vâlcene.
În rândurile de mai jos, vă prezentăm, integral, mesajul primarului Mihai Mateescu, transmis la deschiderea lucrărilor celei de-a XX-a Conferințe Naționale a INRMFB.
Adresez mulțumiri domnului Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Președintele Conferinței, precum și domnului Adrian Miulescu, managerul INRMFB, pentru încrederea acordată Băilor Govora și pentru colaborarea pe care o construim împreună.

Le mulțumesc, de asemenea, colegilor primari din stațiunile Borsec, Băile Herculane, Târgu Ocna, Moinești și Călimănești, care au răspuns invitației noastre și ne sunt alături la acest eveniment. Aceleași mulțumiri le adresez domnului Conf. univ. dr. Remus Grigorescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, pentru că ne-a onorat cu prezența.
Un bun venit și întreaga noastră apreciere tuturor participanților – medici, asistenți medicali BFKT și specialiști în recuperare medicală și balneologie – care, prin experiența și activitatea lor, contribuie zi de zi la dezvoltarea acestui important domeniu al medicinei.
Un plus de valoare al acestei ediții îl reprezintă și prezența firmelor de specialitate din domeniul recuperării medicale, care au prezentat participanților echipamente, soluții și tehnologii de ultimă generație utilizate în recuperare și reabilitare. Aceste demonstrații au oferit o imagine concretă asupra modului în care inovația și tehnologia modernă pot contribui la creșterea eficienței actului medical și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Contactul direct cu aceste tehnologii moderne este cu atât mai relevant pentru Băile Govora în perspectiva noii secții sanatoriale a INRMFB, care va aduce în stațiune servicii medicale de recuperare adaptate standardelor actuale. Pentru Băile Govora, această conferință are o semnificație care depășește cadrul unui eveniment științific. Ea este o expresie concretă a parteneriatului dintre orașul nostru și INRMFB și se desfășoară într-un moment în care acest parteneriat capătă o perspectivă deosebit de importantă: realizarea, la Băile Govora, a noii secții exterioare a Institutului, destinată recuperării medicale și terapiei balneare, investiție care, potrivit calendarului actual, urmează să fie finalizată până la jumătatea anului 2027.
Este un proiect în care cred foarte mult, pentru că înseamnă revenirea medicinei balneare în centrul dezvoltării Băilor Govora și valorificarea unei tradiții care a definit această stațiune de-a lungul timpului.

În cadrul deschiderii, am primit din partea managerului INRMFB, domnul Adrian Miulescu, o Diplomă de Excelență. O primesc cu recunoștință și o consider, înainte de toate, o apreciere adresată orașului Băile Govora și tuturor celor care contribuie la acest parteneriat și la renașterea vocației medicale a stațiunii noastre.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei conferințe la Băile Govora și tuturor participanților care ne onorează prin prezență. Băile Govora are o istorie construită în jurul sănătății. Împreună, avem datoria și oportunitatea de a-i construi și viitorul în jurul aceleiași vocații.



